Autentificare
Retele Sociale

Abonare Newsletter
Link-uri


 

Partener oficial

FIJET Romania

 

Mihai Eminescu Trust


Sponsori

 

 

    Judetul Suceava

PARTENERI WEB


Avem 53 vizitatori online

SHANGHAI – Cu respect despre jurnaliştii de turism !

alt Între 9 şi 15 octombrie a avut loc la Shanghai (China) al 51-lea Congres al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET). România a fost reprezentată de o delegaţie a Clubului Presei de turism - PressTour, singura asociaţie membră a FIJET din ţara noastră. Din aceasta a făcut parte şi staff-ul revistei noastre. Peste 250 de jurnalişti din toată lumea s-au reunit la hotelul Portman Ritz - Carlton Shanghai pentru a participa la lucrările congresului dar şi la programele de documentare organizate de FIJET în parteneriat cu Administraţia Turismului din  Shanghai.

Încotro se îndreaptă FIJET ?
 
Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) circulaţia turistică mondială a scăzut anul acesta, în funcţie de ţară, cu 5-10%. Tema celui de al 51-lea Congres a fost “Rolul jurnaliştilor în abordarea crizei economice şi financiare în turism”. Preşedintele FIJET, Tijani Haddad, a deschis sesiunea de comunicări cu observaţia că, în ciuda scăderii traficului turistic în 2009, “turismul a devenit o parte a activităţii cotidiene, ceva deja obişnuit.”

În 2009 Elveţia a aderat la FIJET, iar dintre asociaţiile mai vechi, în urma unor clarificări juridice, au revenit Polonia şi Liban. FIJET are peste 700 de membri cotizanţi. Anul viitor se va ajunge, după estimările preşedintelui Haddad, la 1.000 de jurnalişti. Din 2010 va apărea o nouă categorie, cea a membrilor afiliaţi, ce  care va cuprinde diverse tipuri de companii ori sponsori. Tot de anul viitor federaţia va edita o revistă. Preocuparea pentru pregătirea tinerilor jurnalişti de turism, care este o prioritate a FIJET,  va fi concentrată anul viitor pe două stagii profesionale ce vor fi organizate, în primul semestru, în Tunisia şi Slovenia.

alt Cu ocazia întâlnirii de la Shanghai, preşedintele FIJET a anunţat locaţiile următoarelor congrese. Astfel Turcia va organiza întâlnirea din octombrie 2010 la Istanbul şi Bodrum, în timp ce Egiptul va primi Congresul FIJET în 2012. Cât despre 2011 ţara nu a fost încă stabilită. Pe acest culoar de nişă delegaţia Clubului Presei de Turism din  România a prezentat propunerea, intenţia şi invitaţia de a găzdui cel de-al 53-lea congres la Bucureşti. În acest context conducerea Clubului a transmis  mesajul ministrului turismului din ţara noastră care  a adresat mulţumiri preşedintelui FIJET, Tijani Haddad, şi conducerii federaţiei pentru aprecierea faţă de turismul românesc, manifestată prin decernarea celor trei trofee Golden Apple ţării noastre. După cum se ştie ele au revenit zonelor turistice Mărginimea Sibiului şi Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, respectiv companiei aeriene româneşti Blue Air. De asemenea, ministrul român al turismului i-a asigurat pe  jurnaliştii de turism din FIJET că apreciază aportul acestora la dezvoltarea turismului, prin promovarea destinaţiilor din toate ţările lumii. În acelaşi mesaj ministerul turismului şi-a manifestat susţinerea pentru desfăşurarea Congresului FIJET din anul 2011 în capitala ţării noastre.


Unde sunt cheile turistice din Shanghai ?

La evenimetul organizat de FIJET au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au subliniat că văd congresul ca pe o oportunitate de a promova peste tot în lume Expoziţia Mondială din 2010, care va fi găzduită, în premieră, de Shanghai. Astfel doamna Zho Wen - Vice mayor al Guvernului Municipal Shanghai a invitat jurnaliştii să cunoască “adevăratul Shanghai”, ocazie cu care domnul Dao Shuming, preşedintele Administraţiei Turistice a Municipiului Shanghai, a făcut o introducere în turismul local. “Shanghai este oraşul unei armonioase fuziuni culturale, în care Estul întâlneşte Vestul, o combinaţie între tradiţie şi modernitate, un oraş captivant noaptea, a cărei frumuseţe vine din vibraţia şi vitalitatea sa” a spus Dao Shuming. El a subliniat de asemenea că prin World Expo 2010 autorităţile locale vor îmbunătăţi imaginea oraşului, atrăgând şi mai mulţi vizitatori în Shanghai şi împrejurimi.

La rândul său, cu ocazia unui dineu de afaceri doamna Connie Chen, vice-preşedinte al Administraţiei Turistice a Municipiului Shanghai a subliniat uriaşul potenţial al oraşului. Shanghai are 18 milioane locuitori. El primeşte anual de 120 milioane de vizitatori. Este legat prin zboruri directe cu 110 oraşe din 48 de ţări, datorită celor două aeroporturi ale sale: Pudong şi Hongqiao. Anul trecut oraşul oferea în jur de 100.000 camere de hotel şi 240 km de linii de metrou! Estimăm că, până în 2015, aeroportul Pudong va putea gestiona un trafic de 60 milioane persoane pe an. Toate aceste investiţii ne permit să proiectăm oraşul în topul celor mai căutate destinaţii turistice din lume. Vorbim de un oraş al tradiţiilor, al centrelor de afaceri, al unor complexe hoteliere excepţionale şi mai ales vorbim de un oraş cu un potenţial prezent şi viitor extrem de generos. De aceea am fost onoraţi să găzduim al 51-lea Congres al FIJET, pentru ca jurnaliştii de turism din întreaga lume să ne cunoască la noi acasă”. În alocuţiunea sa preşedintele FIJET, Tijani Haddad, a ţinut să mulţumească gazdelor şi să sublinieze că “evenimentul de la Shanghai reprezintă cu siguranţă prin programul său şi condiţiile oferite, cel mai reuşit congres din istoria FIJET”.

Ce vrea World Expo 2010?

Tema Expoziţiei Mondiale de la Shanghai este “Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”, World Expo 2010 fiind prima din lume care se concentrează pe protecţia mediului şi dezvoltare echilibrată a oraşelor. De asemenea, după Olimpiada de la Beijing din 2008, acesta este cel de al doilea mare eveniment care readuce China, din nou,  în prim planul competiţiei turistice mondiale.

Jurnaliştii prezenţi la congresul FIJET au vizitat şantierul viitoarei expoziţiei de la Shanghai. În inima metropolei, el se întinde pe 5,28 km pătraţi, pe ambele maluri ale râului Huangpu, pe locul unei foste oţelării şi a unui mare şantier naval. Ţările participante şi-au gândit fie clădiri de sine stătătoare, fie construcţii în cadrul pavilioanelor dedicate fiecărui continent în parte. Proiectele, cât mai originale, ciudate ori futuristice trebuie să respecte regulile care prevăd: design ecologic, controlul poluării, construcţii, management şi transport ecologice. Tehnologiile inovatoare folosite presupun: valorificarea energiei solare, maşini de transport cu zero emisii de gaze, reciclare, folosirea resurselor geotermale în încălzire, crearea de mai mult spaţiu verde. Dacă sunteţi curioşi, va putem spune, că proiectul României poartă denumirea de Greenopolis, iar clădirea are o formă de măr... muşcat! Pavilionul Chinei, una dintre cele cinci structuri permanente ce vor rămâne după încheierea expoziţiei, este denumit Coroana Orientală. De culoare roşie, culoarea Chinei, clădirea are 69 m înălţime şi este aproape gata.

Cifre şi ambiţii

Bugetul estimat pentru World Expo 2010 este de 4,18 miliarde dolari. Shanghaiul contează cu această ocazie pe 70 milioane vizitatori, dintre care doar 3,5 milioane din afara Chinei. Domnul Hong Hao, director of the Bureau of Shanghai World Expo Coordination, a comentat, în cadrul întâlnirii cu membrii FIJET, cifrele legate de eveniment. “În mometul de faţă s-au vândut peste 8 milioane de bilete asta şi datorită faptului că, pentru prima dată în istoria expoziţiei, totul se poate face online. În interior vor lucra anul viitor 70.000 de voluntari, din China dar şi din afara ei. Sunt planificate, de asemenea 20.000 de activităţi culturale” – a spus Hong Hao. În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, până în 2010 în Shanghai vor apărea 33 de noi hoteluri, cu 14.080 paturi. În plus, special proiectat, Expo Village va mai aduce 7.000 camere de hotel.

“Capacitatea totală de cazare a zonei metropolitane este de 400.000 persoane pe zi. Se poate ajunge la un maxim de 800.000, incluzând şi posibilitatea de cazare în locuinţe private” a adăugat liderul expoziţiei mondiale. Deschiderea World Expo 2010 va avea loc în seara de 30 aprilie, iar expoziţia va dura 184 zile de zile, în perioada 1 mai -31 octombrie 2010. Aici vor fi găzduiţi 242 participanţi: 192 ţări şi 50 organizaţii internaţionale. Luna mai va fi dedicată continentului european, urmând manifestările Africii, Americii, Oceaniei, Asiei. Expoziţia se va închide în  octombrie, luna aniversară a Chinei.

(Revista Traveller Magazin, nr. 67, Octombrie 2009)

SÎNZIANA, DOINA & MARIAN CONSTANTINESCU

MULTUMIRI PENTRU SPRIJINUL ACORDAT COMPANIEI ACCENT TRAVEL & EVENTS